Dr. Bulancea Bogdan

Medic stomatolog cu o experiență profesională de peste 20 de ani, specializat în stomatologie generală, protetică dentară, protetică pe implanturi și chirurgie dento-alveolară.

Este cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași – Facultatea de Medicină Dentară, contribuind activ la formarea noilor generații de medici stomatologi. Deține masteratul în „Protezarea compozită în edentația parțial întinsă” și a participat de-a lungul carierei la numeroase cursuri de specializare în domeniile chirurgiei dento-alveolare, proteticii pe implanturi, proteticii dentare, endodonției, esteticii dentare, precum și în managementul medical, menținându-se permanent conectat la cele mai noi tendințe și tehnologii din stomatologie.